Centrul Cultural German Iaşi împreună cu Lectoratul DAAD și Catedra de Germanistică din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ Iaşi organizează joi, 18 mai 2017, la ora 18:30 conferința “500 ani de la afişarea tezelor lui Luther: Reforma în Transilvania”, în Sala III 10 din incinta Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ Iaşi. Evenimentul este organizat în cadrul Săptămânii europene la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” , proiect care marchează sărbătorirea a 10 ani de la intrarea României în Uniunea Europeană şi 60 ani de la semnarea Tratatului de la Roma.
Conferința va fi susținută în limba română de prof.dr. Konrad Gündisch din München, fost director al Institutului pentru Cultură și Istorie Germană din Europa de Sud-Est (IKGS) specializat în istoria medievală. În discursul său, domnul Gündisch va vorbi despre modul în care a decurs reforma religioasă în secolul al XVI-lea în Transilvania, adoptată de saşii şi ungurii din această regiune, ca urmare a impulsului venit de la Martin Luther şi de la reforma religioasă din Germania.
Konrad Gündisch s-a născut în Sibiu în 1948, fiind unul dintre cei cinci copii ai istoricilor Gustav și Herta Gündisch. După ce a urmat cursurile Scolii Brukenthal, s-a orientat spre studierea istoriei în perioada 1966-1971 la Cluj, după care şi-a început activitatea de istoric la Institutul Academiei din Cluj. În ce priveşte lucrările sale, de remarcat în mod deosebit sunt cercetările sale extinse asupra elitelor germane din Transilvania în Evul Mediu, dar şi edițiile sale de documente. Condițiile de trai din România l-au determinat pe el și familia sa să se mute în Republica Federală Germania în 1984. Aici a lucrat în perioada 1985-1986 la Centrul de Cercetare pentru Scrierile Personale din Marburg iar între 1987 şi 1991 a lucrat în cadrul Departamentului de Istorie de la Universitatea din Tübingen. Între 1991 și 1993 a lucrat în calitate de consultant în cercetarea transilvăneană la Institutul pentru Relații Culturale Externe (ifa) Stuttgart și a condus în același timp Biblioteca Transilvăneană din Gundelsheim, înainte de a activa în periaoda 1993-2013 în cadrul Institutului Federal pentru Cultură și Istorie al Germanilor din Europa de Est (BKGE).
Vă așteptăm!